Introducere

Sau cum se pregăteşte treptat cititorul pentru trauma de mai târziu

Partea frumoasă a unei introduceri este că cititorul leneş o poate sări dezinvolt, fără să piardă nimic din consistenţa cărţii. Cititorul suspicios, în schimb, o va parcurge cu precauţie, în căutarea indiciilor care să-l facă să înţeleagă dacă urmarea îi va plăcea sau nu. Iar cititorul meticulos va lectura introducerea din principiu, pentru că, în opinia sa orice rând rămas necitit reprezintă o risipă de potenţiale noţiuni indispensabile. Şi uite-aşa, toată lumea este mulţumită.

Cum trebuie să procedezi când ai în palmă un cartof fierbinte? Tema abordată în cartea de faţă este, probabil, cartoful cel mai fierbinte care poate exista în lume.Cine se ascunde în realitate în spatele atentatelor de la 11 septembrie, atentate care au schimbat pentru totdeauna istoria lumii?

Noţiunea „11 septembrie“ nu înseamnă doar data la care a fost comis cel mai înfricoşător atentat terorist din memoria omenirii, ci a devenit pe tot mapamondul un cuvânt magic, cu semnificaţii inefabile. Un cuvânt de chemare la ordine cu o uriaşă putere de sugestie, în numele căruia au fost întreprinse deja nouă războaie, răsturnându-se vechile reguli de coabitare civilizată între popoarele lumii, reguli care astăzi nu mai au nici o valoare.

„11 septembrie“ este eticheta lumii în care trăim astăzi. O lume despre care se presupune că va dura mult timp de aici înainte. „11 septembrie“ este, aşadar, cheia de gândire ce reprezintă starea lumii. Asta cel puţin atât timp cât va rămâne la modă în mintea umanităţii. De altfel, tot ce se întâmplă nou astăzi în lume este judecat prin prisma enunţului că după 11 septembrie nimic nu mai este cum era înainte.

Pentru un argument arzător precum cel dezbătut în lucrarea de faţă nu strică o doză consistentă de introducere. Precauţiile nu sunt niciodată suficiente, cu atât mai mult cu cât se prea poate ca aceasta să fie una dintre cărţile cele mai răscolitoare pe care dumneata, cititorule, le-ai ţinut vreodată în mână. Şi nu neapărat fiincă autorul ar da dovadă de cine ştie ce abilităţi speciale, ci pentru că ceea ce povesteşte el aici reflectă pe alocuri secvenţe de nebunie pură, în contextul în care totuşi avem de-a face cu un scenariu de o probabilitate tragică. În această carte este expusă o teză – tema fiind: ce s-a întâmplat cu adevărat pe 11 septembrie 2001 în Statele Unite? – capabilă să arunce într-un abis de oroare şi neîncredere orice cititor neavizat sau insuficient pregătit. Aşadar, puţină gimnastică „pre-traumatică“ poate fi de ajutor. De altfel, această introducere este deja parte integrantă, cu toate consecinţele, din carte. Haideţi totuşi să ne prefacem pentru încă vreo câteva pasaje că nu este.Altminteri, nu-i aşa, ce-o să se aleagă de toate bunele noastre intenţii şi îndemnuri la prudenţă?

Îşi mai aminteşte cineva de superbul film american, de acum câţiva ani, Truman Show? Protagonistul, Truman Burbank (Jim Carrey), trăieşte din fragedă pruncie într-o lume special creată şi modelată pentru el, un gigantic platou de televiziune care în ochii săi apare ca fiind unica lume posibilă. Viaţa sa este transmisă în direct la televizor douăzeci şi patru de ore din douăzeci şi patru, însă el habar n-are. Toţi cunoscuţii săi sunt, de fapt, actori, însă el n-o ştie. Ei joacă rolul unor persoane absolutnormale, iar tânărul nu are posibilitatea să-şi dea seama de realitate. Nouă, celor plasaţi în afara lumii sale iluzorii, ne vine greu să credem că Truman nu e capabil să realizeze falsitatea lumii în care trăieşte, luând drept autentice kitsch-ul şi grotescul din jurul său. Şi cu toate acestea, nu e nimic neobişnuit, dimpotrivă! Dat fiind că reprezintă un element important al proiectului, această interogaţie este abordată şi în scenariu. Un ziarist îi pune întrebarea lui Christof (Ed Harris), creatorul universuluiimaginar al lui Truman şi a programului de televiziune aferent, interesându-se cum de e posibil ca Truman să nu-şi fi dat niciodată seama de adevărata natură a lumii în care trăieşte. Răspunsul lui Christof este simplu, evident şi irevocabil: noi acceptăm natura lumii aşa cum ne este ea prezentată.

Răspuns valabil pentru noi toţi.

Ei bine, dacă e să judecăm anumite aspecte, există posibilitatea ca, de la 11 septembrie încoace noi toţi să fi trăit între hotarele unui diabolic şi colosal Truman Show, cu o complicaţie în plus: de data aceasta chiar şi spectatorilor li s-a ascuns faptul că este vorba despre un scenariu de televiziune.

Cartea de faţă analizează această ipoteză şi descrie în detaliu o asemenea eventualitate.

Cu alte cuvinte, pe baza informaţiilor ieşite de curând la lumină şi aflate la dispoziţia oricui, credibilitatea scenariului oficial al evenimentelor dovedeşte un număr atât de mare de fisuri, încât am avea tot dreptul să ne aşteptăm ca dintr-un moment într-altul să apară cineva şi să afişeze magica şi eliberatoarea pancartă: SUNTEŢI LA „CAMERA ASCUNSĂ“!

Cititorii de science-fiction cunosc bine această temă. Multe cărţi ale lui Philip K. Dick, de exemplu, abordează subiectul unei realităţi vizionare care se năruie brusc şi dramatic, lăsând personajele cu izmenele în vine în faţa unei lumi alternative mult mai puţin plăcute decât aceea pe care ei o crezuseră adevărată. De asemenea, mulţi alţi autori au elaborat naraţiuni centrate pe surparea realităţii percepute; şi îi citez aici, printre alţii, pe Robert Sheckley, Frederik Pohl, Ian Watson şi Stanislav Lem.

În cazul în care această primă parte a introducerii v-a mâhnit, eu zic să vă resemnaţi.La sfârşitul filmului, Truman descoperă natura complotului ţesut în jurul său, se înfurie niţel, cum de altfel e şi normal, însă toată tărăşenia nu-l împiedică să trăiască fericit şi mulţumit până la adânci bătrâneţi.

Volumul pe care îl ţineţi în mână nu trebuie citit ca pe obişnuitele cărţi pe tema conspiraţiilor pe care misterioase personaje malefice le-ar proiecta pe la spatele nostru, ci trebuie înţeles pur şi simplu ca o interpretare alternativă a realităţii care ne este înfăţişată în mod obişnuit. Există fapte şi există naraţiuni care leagă aceste fapte între ele. Faptele sunt elemente de notorietate şi, într-o măsură mai mare sau mai mică, documentate. Naraţiunile sunt opere într-un anumit sens poetice, care ordoneazădatele în mod coerent şi armonios. Nici o naraţiune nu este sută la sută adevărată, aşa cum, de exemplu, nici „pipa“ din tabloul lui Magritte nu era de fapt o pipă.Rămâne valabilă însă ideea că unele naraţiuni sunt mai verosimile şi mai credibile decât altele. Această carte conţine o prezentare a evenimentelor de la 11 septembrie 2001 foarte diferită de aceea pe care majoritatea dintre noi a auzit-o şi citit-o până acum. Şi, probabil, o narare mai credibilă decât aceea pe care dumneata, cititorule, o cunoşti deja. Sau, cine ştie, poate mai puţin credibilă decât aceea. În orice caz, plauzibilitatea unei naraţiuni nu înseamnă automat că ea este şi adevărată. Singura certitudine este că o narare a unei realităţi ce atentează în mod radical la credinţele comune este o erezie. Aşadar, conţinutul pe care această carte vi-l propune este nici mai mult, nici mai puţin decât o erezie. O erezie modernă şi – asemenea tuturor ereziilor, oricând şi oriunde ar fi ele localizate – mai degrabă incomodă. Dacă vă temeţi că ea vă va tulbura prea mult serenitatea sufletului, sfatul meu este să închideţi cartea chiar acum şi să daţi drumul din nou la televizor.

De ce am scris această carte?

De obicei, atunci când o persoană purcede la compunerea unei opere concentrate asupra unui subiect specific, aceasta va fi unul care-l interesează în primul rând pe scriitor. De exemplu, nu se apucă nimeni să scrie un tom întreg despre timbrele birmaneze dacă nu e interesat nici de timbre, nici de Birmania. În mod analog, un individ nu scrie o carte despre evenimente de politică internaţională fără să fie un specialist care se ocupă de asemenea chestiuni timp de optsprezece ore pe zi, dacă nu cumva şi în timpul celor şase ore care îi mai rămân, chibzuind şi în timpul somnului la gândurile de peste zi. În cele mai multe dintre cazuri, o carte asupra unui subiect specific este scrisă de un specialist al respectivului argument. Ei bine, volumul pe care îl ţineţi în mână este o excepţie. Eu nu mă pricep în mod special la politica internaţională şi nici nu m-am ocupat profesional de acest domeniu.

Mărturisesc, de asemenea, şi că evenimentele de la 11 septembrie 2001 nu m-au interesat foarte mult. Le-am urmărit vreme de câteva zile atunci când s-au petrecut, apoi, la fel ca toată lumea, mi-am îndreptat atenţia spre altceva. Ultimul lucru pe care mi l-am imaginat atunci a fost că într-o zi aveam să scriu o carte despre evenimentele acelea. Există subiecte mult mai interesante de care oamenii se pot ocupa, teme mai fascinante asupra cărora să-ţi canalizezi gândurile. Marile Sforării Internaţionale şi, în măsură şi mai mare, Micile Sforării Internaţionale travestite în Mari Sforării pentru a le inocula mai bine în atenţia societăţii nu m-au sedus niciodată. Pur şi simplu n-am reuşit să le iau în serios şi cu asta basta. Dacă e s-o spunem pe-a dreaptă, maşinaţiunile – în forme dintre cele mai diferite – sunt aceleaşi de mii de ani şi a le dedica timpul tău, revăzând iar şi iar versiuni noi ale aceloraşi scenarii, este groaznic de plictisitor, o pierdere de timp şi, în consecinţă, un mod inutil de a-ţi irosi viaţa.

În principiu, tema evenimentelor de la 11 septembrie nu are caracteristicile necesare care să-mi stârnească interesul, însă din clipa în care am început, dintr-o pură întâmplare, să strâng informaţii despre acest subiect, mintea mea a început să cugete din ce în ce mai mult asupra noilor input-uri care mă copleşeau fără să-mi dea o clipă de răgaz; până în clipa în care mi-am dat seama că singura operaţiune prin care mă puteam elibera de tot acest material rezidual era aceeaşi care se utilizeazăpentru eliberarea unui hard-disk de excesul de date nedorite: un backup, urmat de formatarea discului. Aplicată creierului, această procedură ar putea fi formulată astfel: a scrie o carte, după care să nu te mai gândeşti la acest subiect.
Ei bine, da. Singurul motiv realist – probabil şi singurul serios, de altfel – care m-a împins să scriu această carte a fost ambiţia de a renunţa să mă mai gândesc la evenimentele de la 11 septembrie, pentru a mă putea întoarce la preocupările care mă interesează cu adevărat.
Prin urmare, cititorii mei nu au de ce să se teamă: nu cred că pe viitor le voi mai tulbura pacea interioară cu o altă carte pe această temă, care apoi să devină, eventual, o trilogie şi aşa mai departe, profitând de faptul că publicul va continua să cumpere cărţi cu acest subiect, deşi nu va mai fi nimic nou de spus. Odată ce voi fi pus punct acestei cărţi, mă voi ocupa de cu totul alte lucruri, aşa că, dacă ne întâlnim pe stradă, vă rog să-mi vorbiţi despre altceva. Din moment ce scopul acestei cărţi este acela de a-mi elibera mintea de toate aceste informaţii, însă atunci când mă întâlniţi încercaţi să mi le inoculaţi din nou, înţelegeţi şi dumneavoastră că toată tărăşenia ar deveni cam deranjantă.

Mai trebuie să-mi cer iertare de la cititori pentru faptul că, încercând să-mi alung din minte toată povestea aceasta, sfârşesc prin a o depozita în mintea lor; trebuie însă să înţelegeţi că aşa funcţionează lucrurile în timpurile moderne: facem tot posibilul să pasăm altora lucrurile care nouă nu ne plac. Aşa se întâmplă cu deşeurile radioactive sau cu gunoiul obişnuit. Atunci de ce să nu procedăm la fel şi cu gândurile neplăcute?

Aşadar, fiţi înţelegători dacă recurg şi eu la această stratagemă şi iertaţi-mă dacă în timp ce-mi curăţ propriul hard-disk sfârşesc prin a vi-l infecta pe al dumneavoastră. Pe de altă parte, solicit circumstanţe atenuante pentru faptul că v-am atenţionat de la bun început, în această introducere care, probabil, nu vi se va părea deloc ortodoxă pentru o carte care îşi propune să abordeze teme de o mare gravitate, dar care vă asigur că este cât se poate de sinceră – sau cel puţin aşa o consider eu. Mai aveţi încă timp să renunţaţi s-o citiţi. Dacă totuşi veţi continua lectura, vă promit că la un moment dat voi dedica un întreg capitol unor trucuri şi secrete care vă vor ajuta săuitaţi şi dumneavoastră tot ceea ce veţi fi citit până în acel moment; asta, desigur, dacă veţi considera necesar – ca şi mine – să recurgeţi la o asemenea soluţie.

Prin urmare, vă atenţionez din nou: dacă se va întâmpla să ne întâlnim pe stradă, să nu cumva să-mi vorbiţi despre 11 septembrie şi chestiunile colaterale, pentru că eu vă voi răspunde vorbindu-vă despre universuri paralele, sex şi suprarealism.

Aşadar, mobilul meu nu este ambiţia de a salva lumea de nişte presupuse forţe malefice cu ajutorul unei cărţi. La urma urmelor, ar fi o ambiţie destinată eşecului.Nu este nici acela de a vă relata adevărul gol-goluţ (Ca s-o spunem pe-a dreaptă, ce ştim noi, de fapt, despre adevăr?).

Mobilul meu este, în principal, nevoia de a-mi elibera gândurile de ceea ce, deşi nu mă interesa în mod special, ocupa din ce în ce mai mult spaţiu în mintea mea, fără să plătească vreo chirie şi rezistent la orice încercare de evacuare. Acum însă, că am încheiat cartea, am scăpat de această problemă. Toate urările mele de bine în cazul în care, citind această carte, problema se va cuibări în mintea dumneavoastră. Este un chiriaş incomod, ştiu bine. Dar ce putem face?

Pe de altă parte, aceasta este o carte pe care şi dumneavoastră aţi fi putut-o scrie.Oricine altcineva ar fi putut scrie această carte, întrucât nici una dintre lucrurile incredibile pe care le conţine nu este, în realitate, un secret. Toate (sau aproape toate) informaţiile pe care le conţine această carte este, în mod virtual, de domeniul public.Şi totuşi sunt, nimeni nu ştie asta. De aceea nici nu i-a trecut cuiva prin minte până astăzi să scrie asemenea carte. S-a întâmplat să fiu eu cel care a scris-o. Dar aţi fi putut fi foarte bine şi dumneavoastră.

Oricine ar fi putut scrie această carte, iar faptul că am scris-o eu se datorează faptului că s-a întâmplat să-mi treacă mie prin cap una ca asta. Nu cred că e un merit să te gândeşti la o carte de acest gen. Pe de altă parte, nici nu cred că ar putea fi considerat un cusur. Dacă am reuşit să gândesc tragedia de la 11 septembrie în termenii cărţii de faţă, am făcut-o pentru că nu mă interesează foarte tare nici cine a pus-o la cale, nici cine guvernează aşa-zisa lume. Această atitudine mi-a permis, cred, să mă detaşez şi să observ faptele cu un simulacru de obiectivitate, de vreme ce nu am senzaţii particulare de plăcere sau de durere din cauza faptului că nu teza mea a fost declarată autentică, ci mai degrabă una opusă ei.

Este indispensabil să priveşti lucrurile cu detaşare, dacă doreşti să înţelegi aceste lucruri aşa cum trebuie. De multe ori este imposibil s-o faci, acesta fiind şi motivul pentru care istoria contemporană este mult mai controversată decât cea trecută. Lucrurile se petrec astfel întrucât cei ce dezbat un astfel de subiect sunt de obicei susţinătorii uneia sau alteia dintre părţi; iar locul suporterilor înfocaţi este la stadion, nu în cadrul unor dezbateri al căror ţel este înţelegerea marilor evenimente ale istoriei.

Personal, când vine vorba despre istorie – atât cea prezentă, cât şi cea îndepărtată în timp –, ultimul lucru care mă interesează sunt aspectele militare. Penultimul, în schimb, este desfăşurarea faptelor. Întotdeauna mi s-au părut irelevante informaţiile istorice de genul: X l-a învins pe Y într-o bătălie memorabilă, în timp ce Z era înjunghiat pe la spate de cel mai bun prieten al său. Pentru mine, singurul aspect cu adevărat interesant al istoriei este să-mi imaginez modul de gândire al vremurilortrecute, la fel cum şi astăzi sunt curios să aflu multiplele modalităţi de gândire şi evaluare a unor evenimente. Ne aflăm, aşadar, în lumea reprezentărilor realităţii, a unor viziuni posibile asupra lumii. Chiar şi evenimentele de la 11 septembrie mă interesează numai în calitatea lor de reprezentări ale realităţii. Cum însă de aceste reprezentări depinde o întreagă viziune asupra lumii, veţi înţelege, probabil, de ce ma intrigat într-o asemenea măsură tema evenimentelor de la 11 septembrie.

Dacă ţineţi cu tot dinadinsul la rigoare, aţi putea spune, aşadar, că aceasta nu este o carte despre evenimentele de la 11 septembrie 2001 din America. Aceasta este o carte despre reprezentările asupra evenimentelor de la 11 septembrie 2001 din America. Cunoaştem cu toţii versiunea oficială asupra tragicelor întâmplări de atunci: ele ne-au fost comunicate prin intermediul televiziunii şi al ziarelor – respectiv prin mijloacele tradiţionale; din multe puncte de vedere, acestea constituie astăzi un fel de exopsyche al umanităţii (respectiv un psyche situat în afara noastră, dar care în realitate gândeşte pentru noi şi ne prelucrează gândurile).

Există însă de câţiva ani internetul, un nou mijloc de informare care deocamdată eludează multe dintre regulile şi limitele mass-mediei tradiţionale. Tocmai de aici, din meandrele internetului, se face simţită impetuos o versiune alternativă a evenimentelor de la 11 septembrie. Este vorba despre o reprezentare a realităţii complet diferită, şocantă, tulburătoare. Dacă această reprezentare este autentică – fie în totalitate, fie numai pe alocuri –, înseamnă că ne aflăm în faţa unei materializări traumatice a celei mai impresionante halucinaţii colective, aidoma celor mai răscolitoare cărţi ale luiPhilip K. Dick. Însă noi nu putem şti cu certitudine absolută dacă şi în ce măsură această reprezentare este autentică şi probabil că nu vom afla niciodată. Bineînţeles însă că aceasta nu ne împiedică să ne facem o opinie personală şi legitimă.

Ceea ce s-a întâmplat în mod real şi exact în America pe 11 septembrie 2001 rămâne deocamdată – şi probabil că va rămâne pentru totdeauna – un mister.Adevărul gol-goluţ va putea (sau ar putea) fi consfinţit cu o certitudine formală, legitimă şi, mai ales, credibilă numai de autoritatea unui tribunal independent de părţile în cauză (asta în cazul în care ar exista o asemenea entitate – lucru de care mă îndoiesc). Singura certitudine pe care o avem este că o versiune alternativă celei oficiale a apărut pe internet, se dezvoltă căpătând din ce în ce mai multă greutate, aducând din ce în ce mai multe amănunte şi bucurându-se de tot mai multă credibilitate. Prinde formă imaginea unui complot complicat şi diabolic. Cibernauţi din toate colţurile lumii colaborează unii cu alţii fără ca măcar să se cunoască între ei, culegând date, descoperind indicii, formulând şi evaluând ipoteze, reconstruind apoi versiunea alternativă asupra evenimentelor. Avem de-a face cu un fel de Hercule Poirot colectiv, un metadetectiv virtual căruia nimeni din lumea asta nu-i poate (deocamdată) închide gura, indiferent că are sau nu dreptate. Iar odată împlicat în investigaţiile acestui nou metaprotagonist din reţeaua virtuală – l-am putea numi Sherlock Internet sau Comisarul Web -, ai parte de o experienţă electrizantă şi tulburătoare.

Această carte conţine şi toate link-urile necesare celor care doresc să aprofundeze pe internet această extraordinară şi spontană anchetă colectivă, sau care intenţionează să i se alăture – fie şi numai pentru o zi, o oră sau pentru tot restul vieţii (opţiune total nerecomandată). Este posibil ca unele pagini web indicate de mine în această carte să fi dispărut între timp din reţea. În acest caz, există de obicei posibilitatea să le recuperaţi prin intermediul „maşinii timpului“ de pe internet, respectiv a site-ului www.archive.org, care păstrează copii ale tuturor paginilor apărute de-a lungul anilor pe internet. Este suficient să inseraţi pe pagina archive.org adresa paginii dispărute, iar aceasta va fi „exhumată“ ca prin minune, scoasă din ghearele uitării. Eu însumi am descoperit din întâmplare această investigaţie a Comisarului Web. Intenţionând să scriu un articol despre războiul din Iraq pentru rubrica mea Gândirea Stocastică din revista online de science-fiction Delos (www.delos.fantascienza.com), am început să navighez pe internet, cu scopul de a mă documenta. Curând, m-am trezit prins câte optsprezece ore pe zi în acest fragment de reţea virtuală în care se articula un colosal fenomen de investigaţie populară a unor „crime împotriva umanităţii“, în timp ce textul meu creştea încontinuu, depăşind cu mult dimensiunile unui simplu articol, căpătând în schimb trăsăturile cărţii pe care dumneavoastră o ţineţi acum în mână.

Vi s-ar fi putut întâmpla şi dumneavoastră. Încercaţi, de exemplu, să tastaţi pe un motor de căutare, cum ar fi Google sau Altavista, mai multe cuvinte-cheie pertinente – de exemplu: september, 11, investigation, wtc, pentagon – şi veţi vedea că găsiţi o adevărată avalanşă de site-uri pline de informaţii menite să desfiinţeze versiunea oficială asupra evenimentelor. Folosind asemenea cuvinte-cheie, ne-am aştepta să descoperim şi foarte multe alte site-uri care să susţină versiunea-canon, site-uri care să ne înştiinţeze asupra progreselor realizate în cadrul investigaţiilor oficiale asupra evenimentelor de la 11 septembrie. Ei bine, lucrurile nu stau deloc aşa. Veţi găsi în principal site-uri care demască versiunea furnizată de instituţiile oficiale şi abia în ultimă instanţă veţi descoperi unele pagini dedicate comemorării victimelor sau altele care conţin articole vechi; dar nici un site care să înfrunte aşa-zisele teorii ale conspiraţiei, demontându-le piesă cu piesă. Puţinele tentative care postate totuşi pe internet apar în mare măsură incomplete şi dezamăgitoare, asta în cazul în care nu sunt pur şi simplu ridicole.

Această carte sintetizează tabloul evenimentelor, aşa cum a fost el conturat şi scos la lumină de „poporul“ internetului. Fie el adevărat sau fals, ne înfăţişează un desen extraordinar, o intrigă cu nimic mai prejos de cele din cărţile lui Forsythe sau Le Carré. Iar dacă teorema pe care o enunţă s-ar dovedi falsă, tabloul tot ar rămâne o operă valoroasă din punct de vedere estetic. Ba chiar aş putea spune că într-un asemenea caz am avea de-a face – din mai multe puncte de vedere – cu o adevăratăcapodoperă artistică.

Cum nu dispun de aroganţa de a pretinde că am cunoştinţă despre realitatea absolută a faptelor – să nu uităm că singura mea sursă de informaţii a fost internetul, iar eu nu am nici mijloacele, nici răbdarea necesare pentru a cerceta veridicitatea tuturor datelor postate în reţea –, repet şi subliniez că în această carte se vorbeşte doar despre o reprezentare a realităţii. Nimic din ceea ce am scris nu trebuie crezutcuvânt cu cuvânt, însă ar trebui luat în considerare totul, pentru a vă testa propria capacitate de gândire autonomă. Repet deci: ar trebui luat în considerare totul. Însă nu trebuie să credeţi orbeşte nimic. O doză bună de scepticism sănătos constituie reţeta de bază pentru o înţelegere adecvată a evenimentelor care se petrec astăzi în lume. Cu riscul de a vă părea agasant şi redundant, adaug, în caz că nu am fost suficient de limpede până acum, că nu îmi asum nici un fel de responsabilitate cu privirela autenticitatea informaţiilor culese. Prin natura sa, internetul, ca vector de difuzare a informaţiilor, oferă pe de o parte avantaje extraordinare şi inedite, comparativ cu celelalte mijloace media, însă pe de altă parte este dezavantajat evident prin fragmentarea şi unilateralitatea informaţiilor şi declaraţiilor pe care le oferă. Acesta este, probabil, preţul plătit pentru adevărata libertate a informaţiei. Aşadar, tot ceea ce scrie în această carte trebuie considerat a priori eventual fals, sau, dacă vreţi, o puteţi considera materia primă – preţioasă, poate – asupra căreia pot investiga cei de datoria cărora este s-o facă – în cazul în care, bineînţeles, li se va părea interesantă. În orice caz, cititorul este liber să se folosească de ea pentru a-şi face o idee proprie mai documentată asupra evenimentelor de la 11 septembrie şi ale celor legate de acestea.Pentru a accentua şi mai mult acest concept, declar aici că şi eu vreau să adopt o astfel de abordare a temelor dezbătute în cartea de faţă, pe care eu însumi am scris-o. Refuz să cred orbeşte în toate conceptele prezentate în această carte, întrucât ştiu că nu dispun de instrumentele ştiinţifice care să-mi permită să stabilesc credibilitatea absolută a fiecărei surse în parte.

În timpul redactării textului, m-am văzut nevoit nu de puţine ori să şterg capitole întregi, pentru simplul fapt că fuseseră construite pe baza unor informaţii care, analizate mai atent şi coroborate cu alte date nou-apărute, se dovedeau a fi eronate.Informaţiile credibile se ascund adesea printre cele care au fost botezate e-rumors sau e-voices, altfel spus bârfe virtuale lipsite de orice fundament. În plus, mai există şi aşa-numitele „adevăruri“ falsificate, care sunt puse în circulaţie în mod intenţionat, pentru a crea confuzie şi care, în cazul în care sunt confecţionate cu profesionalism, pot deturna foarte uşor investigaţiile pe piste greşite.

Aventurându-ne pe un asemenea teren, ne lansăm de fapt într-un slalom printre fanioane, gropi şi capcane, pe o pistă învăluită într-o ceaţă impenetrabilă. Eu am reuşit să-mi duc cursa la bun sfârşit, însă traseul meu nu trebuie considerat nici infailibil, nici unicul posibil. Dacă pe acest traseu am găsit şi adevăruri, ele sunt mai degrabă adevăruri statistice, probabile şi nu absolute. Aşa cum am precizat mai devreme, nu am nici cea mai mică intenţie de a scrie alte cărţi pe această temă; prin urmare, daţi frâu liber imaginaţiei şi alegeţi-vă propriul traseu, fără să-mi cereţi mie sfatul.

Ştiind că mă desfăşor mai degrabă într-un ambient al reprezentărilor decât al faptelor, mi-am permis capriciul unor libertăţi stilistice. Cum avem de-a face cu o investigaţie, naraţiunea a fost uneori structurată în mod asemănător celei din romanele poliţiste; alteori, plecând de la premisa că imaginile atentatelor de la 11 septembrie au ţinut capul de afiş al televiziunilor din lumea întreagă pentru multtimp, am tratat evenimentele ca în cazul analizei critice a unei opere de fiction; pe de altă parte, cum această cercetare este, prin natura sa, o activitate progresivă şi infinită, o operă de organizare a datelor plină de poticneli şi de peticeli din mers, asemenea unui sistem de operare electronică pe care trebuie să-l reparăm la fiecare zece minute pentru a putea lucra ceva pe calculator, mi-am luat libertatea de aprezenta Noua Versiune a Evenimentelor ca şi cum ar fi vorba despre un software, ceea ce, din multe puncte de vedere, chiar este. Alteori, firul epic al cărţii prinde forma unui dialog cu cititorul, iar în multe situaţii recurg la un divertissement cinic sau la divagaţii suprarealiste şi ireverenţioase. Este foarte posibil ca stilul meu să vi se pară destul de neserios, dar este o alegere intenţionată. Consider că seriozitatea este dată de validitatea argumentelor exprimate şi de logica raţionamentelor. O seriozitatede tip diferit, una doar aparentă, nu este altceva decât o simplă dovadă de infatuare. Neputând şti cu certitudine absolută dacă şi în ce măsură raţionamentele mele au un fundament real, ele ar trebui apreciate în primul rând prin prisma valorii lor provocatoare. Pe de altă parte, în ciuda gravităţii temei abordate, am scris această carte cu intenţia de a mă distra şi sper să reuşesc să-i distrez şi pe cititorii ei, chiar cu riscul ca această intenţie a mea să vi se pară paradoxală. Parafrazându-l pe marele scriitor american Robert Sheckley, cred că datoria noastră este ca pe lumea asta să ştim să râdem de lucrurile care sunt atât de triste, încât ne dau lacrimile.

Duceţi-vă unde vreţi dumneavoastră, într-una dintre regiunile devastate de război, şi vă garantez că printre craterele făcute de bombe şi grămezile de dărâmături urât mirositoare veţi găsi cu siguranţă ciurde de copilaşi puşi pe joacă, gata să transforme drama războiului într-un joc, râzând şi distrându-se aşa cum numai copiii ştiu s-o facă, în total – şi demn de exemplu – dispreţ pentru tragedia lumii prea serioase a adulţilor din jurul lor. Acesta este – cel puţin în parte – şi modul meu de abordare a temei de faţă. Ba chiar îmi cer scuze pentru acele fragmente din carte în care, în ciuda intenţiei mele, nu am reuşit să mă adaptez întru totul acestui mod de abordare.

Departe de a se dori un simplu şi deprimant instrument al unei deznădejdi sterile, această carte are, în realitate, intenţia – în limitele posibilităţilor – de a vă recrea şi chiar distra, zgândărind pe alocuri gândirea critică a cititorului – o artă puţin folosită şi chiar inutilă astăzi, în tipul de societate în care trăim, dar care oferă satisfacţii extraordinare celor ce încă mai fac uz de ea.

Lecţia pe care ar trebui să ne-o servească această carte este, probabil, aceea că în lumea de astăzi totul are, în primul rând, un anumit tip de reprezentare a realităţii care are de-a face în mare măsură cu manipularea. Atenţie însă: observaţia este valabilă şi pentru cartea de faţă. Volumul pe care dumneata, cititorule, îl ţii acum în mână va încerca să-ţi manipuleze propriile opinii; iar eu ştiu că lucrurile stau aşa pentru că sunt cel ce am scris-o. Şi te asigur că m-am folosit de toate trucurile meseriei. Dacă vei sfârşi prin a crede în teza construită de mine, aceasta nu se va datora faptului că fiecare părticică a ei este bine fundamentată, ci faptului că, eventual, eu m-am dovedit foarte iscusit în a te manipula să crezi că este adevărată. Altminteri, toate cărţile despre aşa-zisele conspiraţie ar trebui să fie crezute de cititorii lor din scoartă în scoarţă, lucru care nu se întâmplă. Aşa e viaţa. Realitatea este de-a dreptul halucinantă, iar adevărurile se pierd printre nenumăratele reprezentări posibile ale realităţii.

Acum, după atâtea cuvinte irosite numai pentru a vă pune în gardă cu privire la posibilele informaţii false pe care această carte le-ar putea conţine, să dedicăm douătrei vorbe şi posibilităţii ca tot ceea ce stă scris în paginile următoare să fie în cea mai mare parte adevărat: într-o asemenea situaţie, ar însemna că este fals tot ce s-a spus până acum la televiziune şi s-a scris în ziare, pe marginea acestui subiect.

Unde e adevărul? Cine are halucinaţii? Şi unde sălăşluieşte nebunia?

În zadar veţi cere sfatul altcuiva. În cazul de faţă, numai creierul tău îţi poate fi de folos. Certitudinile nu te ajută. Puţină confuzie, în schimb, poate că da. În cazul acesta, mă grăbesc, cititorule, să te descumpănesc de la bun început. Aşadar te sfătuiesc ca într-una din zile, când vei avea chef, să pui la cale un experiment cât se poate de uşor: încearcă să discuţi cu un cunoscut despre conspiraţii de mareamploare, cum este cea descrisă în această carte. Va fi un lucru absolut normal dacă te vei trezi în faţa unui zid de neîncredere. Până aici, nimic neobişnuit. Ba chiar îmi vine în minte un pasaj din Dracula de Bram Stoker. Cea mai mare putere a unui vampir stă în faptul că nimeni nu crede în existenţa sa. Şi mă cuprinde brusc îndoiala: oare nu cumva acest principiu este valabil şi pentru marile conspiraţii? Nu mă ajută foarte mult nici afirmaţia lui Sherlock Holmes din Câinele din Baskerville, care spune: „Când ai eliminat imposibilul, ceea ce rămâne, oricât de improbabil ar părea, trebuie să fie adevărul.“

Dincolo de faptul că sugerează multe răspunsuri, această carte pune o întrebare care valorează 42 000 de miliarde de dolari (produsul brut mondial) Întrebarea diabolică al cărei răspuns va trebui să-l găsească fiecare cititor în parte, apelând doar la propria sa conştiinţă: oare internetul a demascat Mama tuturor Conspiraţiilor sau a generat Tatăl tuturor Miturilor din lume?

Notă: În anul 2007, pentru cea de-a doua ediţie a cărţii de faţă, am intervenit ici-colo asupra textului original, făcând câteva modificări şi adăugiri pe care le-am considerat oportune datorită apariţiei de noi informaţii şi schimbării percepţiei asupra unor realităţi. În acest moment, cartea de faţă poate fi considerată ca ajunsă la forma sa definitivă.