| Interviu cu Dr. Niels Harrit, omul de stiinta care a demonstrat demolarea controlata a WTC |
|
|
|
|
Introducerea de la Gulli.com:
Pe Gulli:board, una dintre cele mai mari discuţii stârnite vreodată între teoreticienii conspiraţionisti ai atacurilor de la 9 septembrie 2001 şi susţinătorii Teoriei Oficiale a Conspiraţiei s-a transformat într-o dezbatere acerbă. Mai mult de 28000 de vizualizari, mai mult de 800 de comentarii. Le-am oferit scepticilor de la Gulli.com şansa să pună ei, direct, întrebări dr. Niels Harrit, unul dintre oamenii de ştiinţă a echipei care a descoperit Nanotermitul. Utilizatorii portalului Gulli.com au pus întrebări pertinente care nu au fost în nici un fel cenzurate. Am oferit aceste întrebări dr. Harrit, fiind curioşi cum va răspunde. A făcut-o. Mai jos este interviul realizat. Întregul interviu este sub licenţa Creative Commons, în consecinţă poate fi copiat şi răspândit fără permisiuni suplimentare. Copenhaga/Dusseldorf, mai 2009
gulli.com: Care este numele dvs. complet şi titlul?
Dr. Niels Harrit:Dr. Niels Holger Harrit. gulli.com: Vârsta? Dr. Niels Harrit: 64 de ani. gulli.com: Vă rugăm să explicaţi mai exact în ce constă doctoratul dvs. şi ce anume aţi studiat / în ce anume sunteţi expert? Dr. Niels Harrit: Masteratul meu, obţinut în 1971, s-a bazat pe munca pe care am efectuat-o timp de un an la Max-Planck-Institut für Strahlenchemie, Mülheim an der Ruhr, Germania. Teza mea de doctorat din 1975, de la Universitatea din Copenhaga, a fost în domeniul fotochimiei mecaniciste. Am petrecut un an la Universitatea din Columbia, New York, ca perioadă postdoctorală, în 1977. Dr. Niels Harrit: Doctor docent la Universitatea din Copenhaga. Dr. Niels Harrit: Predau chimia organică, fotochimia şi fotofizica studenţilor de la nanoştiinţe şi chimie. Supervizez studenţi masteranzi şi doctoranzi.
gulli.com: Ne puteţi da câteva referinte? Dr. Niels Harrit: Am publicat aproape 60 de articole în cele mai apreciate reviste ştiinţifice. gulli.com: Puteţi, vă rugăm, să ne precizaţi domeniile despre care aţi publicat? Daţi-ne câteva exemple care au legatură cu studiul actual. Ce reviste, alte exemple?
Dr. Niels Harrit: Am ataşat acestui răspuns lista articolelor publicate. Ultimul articol s-a numit "Hot paper of the month" şi a apărut în Angewandte Chemie, una dintre cele mai apreciate reviste de chimie din lume. Sunt membru senior al „Centrului de excelenţă” Molecular Movies unde, de obicei, lucrez cu mai mulţi fizicieni la o tehnică de dispersie a razelor X. Acest centru este o subdiviziune a Centrului de nanoştiinţă a Universităţii din Copenhaga, unde sunt membru încă de la începutul existenţei lui, în 2001. gulli.com: Cum vă consideraţi situat în raport cu evenimentele de la 11 septembrie 2001: un susţinător sau un sceptic al Teoriei Oficiale a Conspiraţiei?
Dr. Niels Harrit: Sunt un oponent al crimei.
gulli.com: Aveţi vreun website personal?
Dr. Niels Harrit: Nici unul.
gulli.com: Ce anume vă face să afirmaţi că sunteţi un expert în Nanotermit?
Dr. Niels Harrit: Nu există experţi în Nanotermit care să nu aibă legături cu armata.
gulli.com: Dumneavoastră sau echipa dumneavoastră vă aşteptaţi să obtineţi vreun beneficiu din publicarea acestui studiu?
Dr. Niels Harrit: Să restabilim dreptatea, democraţia şi presa liberă. Să evităm fascismul. O lume mai bună pentru nepoţii mei. gulli.com: Cine a finanţat munca dumneavoastră şi a echipei dumneavoastră?
Dr. Niels Harrit: Nimeni.
gulli.com: Deci aţi lucrat cu toţii în timpul liber, fără nici o plată – gratis adică – timp de doi ani, cât au durat cercetările? Aţi folosit, totuşi, infrastructura universităţii?
Dr. Niels Harrit: Aveţi o concepţie nerealistă asupra naturii muncii unui om de ştiinţă. Nu este o slujbă, este un mod de a fi. Eu nu am timp liber. Desigur, folosesc biroul meu de la universitate.
ÎN LEGĂTURĂ CU FAPTELE:
Kevin R. Ryan, Gregg Roberts şi James R. Gourley fac parte din aceeaşi mişcare. Cum poate această echipă să garanteze că rezultatele sunt neutre? Dr. Niels Harrit: În fotbalul european, dacă ataci omul şi nu mingea primeşti lovitură de la 11 metri. În afară de asta, sunt mândru că fac echipă cu oameni de ştiinţă maturi, care au luptat pentru adevărul privind evenimentele de la 11 septembrie mai mult decât am făcut-o eu personal. Vă rog să citiţi documentul DIN PUNCT DE VEREDE AL FAPTELOR, nu altfel. gulli.com: Ok, atunci! Unde, când şi cum, mai exact, aţi prelevat praful? Ce vă face să fiţi sigur că este praf original de la locul incidentelor? Erau prezenţi oficiali atunci când aţi prelevat mostrele?
Dr. Niels Harrit: Toate aceste lucruri sunt explicate cu exactitate în lucrare.
gulli.com: Este adevărat că Steven Jones s-a ocupat de mostre? Steven E. Jones este cunoscut ca o persoană absolut convinsă de conspiraţia privind evenimentele de la 11 septembrie, iar o serie de oameni nu ezită să îl acuze de amestecarea voită în acel praf a explozibilului pentru putea aduce, în sfârşit, dovada demolării controlate.
gulli.com: Cum puteţi fi sută la sută siguri că praful pe care l-aţi analizat nu a fost alterat sau că altcineva a adăugat nanotermit în el înainte de a-l analiza dumneavoastră? Dr. Niels Harrit: Vedeţi răspunsul de la următoarea întrebare. gulli.com: Aţi comparat şi alte mostre cu mostrele pe care vi le-a furnizat Steven E. Jones? Dr. Niels Harrit: Da, am două mostre de praf care mi-au fost trimise direct de către colecţionari, iar acestea conţineau, de asemenea, fragmentele de nanotermit. Există o mâna de oameni de ştiinţă care pot depune mărturie. Cred că sunt, în total, vreo 20 de mostre, nu ştiu exact şi nu am nici un motiv pentru care să-mi fac griji. gulli.com: Cum v-a venit ideea de a examina praful? Dr. Niels Harrit: Eu nu sunt decât un membru al echipei. Am fost invitat să mă alătur acesteia. gulli.com: Dacă este să estimaţi, cam cât nanotermit a fost împrăştiat în Manhattan după colapsul clădirilor?
Dr. Niels Harrit: Foarte, foarte dificil de estimat o cantitate absolută. Să spunem cam 10 tone.
Nanotermitul nu a fost făcut într-o peşteră din Afganistan!
gulli.com: Este posibil ca teroriştii să fi dispus de acest material? Este un material special, deci numai oameni din interiorul armatei americane ar fi putut să îl deţină. De unde poate fi cumpărat Nanotermitul? Pot oamenii obişnuiţi să-l achiziţioneze? Sau doar companiile/armata?
Dr. Niels Harrit: Acest material a fost fabricat numai pe baza unor contracte militare în SUA şi, probabil, în ţările mari aliate. Este vorba de cercetare militară secretă. Probabil că aţi citit articolul lui Kevin Ryan despre acest subiect. Nu a fost făcut într-o peşteră din Afganistan. gulli.com: Prin ce diferă Nanotermitul de termit sau termat? Care este funcţia lui specială? Cine foloseşte, în mod normal, nanotermitul şi în ce scop? Dr. Niels Harrit: Termatul este termit care contine sulf. gulli.com: La ce se foloseşte termat-ul în mod obişnuit? Dr. Niels Harrit: La amestecarea bucăţilor de oţel. Pentru blindaj, de exemplu. Nanotermitul este termit realizat prin metode nanotehnologice.
Mai mic, mai ieftin, mai obraznic
Dr. Niels Harrit: Da, particulele sunt mult mai mici. Dar este realizat într-un mod radical diferit faţă de termitul obişnuit, în care particulele mici sunt realizate prin micşorarea particulelor mari. În nanomateriale, particulele sunt realizate pornind de la atomi şi molecule. Nanotermitul este explozibilul viitorului. „Mic, ieftin şi obraznic” (aşa cum spun cei care caută fonduri pentru cercetările lor). gulli.com: Nanotermitul are putere mai mare decât explozibilele obişnuite, precum C4 sau TNT? Care este cel mai mare beneficiu pe care îl aduce nanotermitul? Dr. Niels Harrit: Putere, siguranţă, versatilitate. De asemenea, este ieftin. gulli.com: În studiul făcut spuneţi că aţi găsit oxid de fier şi aluminiu şi concluzionaţi că este vorba despre nanotermit. Nu este normal ca o astfel de clădire să conţină şi elementele respective? Sau ca nanotermitul să fi apărut ca un efect al prăbuşirii? Dr. Niels Harrit: Nici o şansă. Nu te poţi aştepta ca o cutie de chibrituri să se formeze din foc.
gulli.com: Aţi avut la dispoziţie şi alte mostre de nanotermit (altele decât cele prelevate din praf) pe care să le comparaţi atunci când aţi studiat praful? Doar ca să fiţi siguri că este vorba cu adevărat de nanotermit?
Dr. Niels Harrit: Da. L-am preparat chiar noi şi, de atunci, am realizat şi câteva articole în revistele ştiinţifice, precum şi o serie de conferinţe pe această temă. S-a comportat aşa cum ne-am aşteptat. Dar nu este vorba despre exact aceeaşi varietate ca aceea pe care am găsit-o noi în praful de la World Trade Center.
Dr. Niels Harrit: Nanotermitul este chiar foarte sigur la manipulare. Toate programele de cercetare (din S.U.A.) sunt secrete şi finanţate de către armată. Puteţi vedea, deci, cine ţine secrete toate informaţiile despre acest subiect la ora actuală. O mare parte din bugetul Pentagonului este secret. Această parte se ridică, numai în acest an, la 60 miliarde de dolari. gulli.com: De ce nici o bombă nu a fost depistată de către câinii special antrenaţi pentru asta? Dr. Niels Harrit: Toate bombele pe care le-ar fi putut depista câinii au fost eliminate de către compania de securitate a World Trade Center cu două săptămâni înaintea producerii evenimentului. Mai mult, câinii sunt antrenaţi să depisteze explozibilii conventionaţi, care au un miros convenţional.
gulli.com: A mai verificat cineva neimplicat în Mişcarea pentru Adevărul de la 11 septembrie studiul dumneavoastră? Cum ar fi specialişti în explozibili independenţi sau producători de nanotermit? Dr. Niels Harrit: Studiul a fost verificat automat prin procedurile clasice (peer-review) de către revistele ştiinţifice. gulli.com: Cine a făcut această verificare? Puteţi să ne spuneţi, măcar, ce fel de oameni au fost aceştia? Cumva oficiali de la universitatea dumneavoastră?
Dr. Niels Harrit: Referenţii sunt anonimi şi nu sunt oficiali de la universitatea unde lucrez. Nimeni din universitatea mea nu ştie mai mult despre acest subiect decât ştiu eu. Universitatea nu este responsabilă pentru această cercetare. Numai autorii ei sunt. gulli.com: Nanotermitul este folosit atât ca explozibil cât şi ca substanţă pentru demolările controlate?
Dr. Niels Harrit: Nu, demolările controlate se fac cu termit obişnuit. Oricine poate să-l achiziţioneze. Acesta nu este un explozibil. Doar produce căldura necesară topirii fierului.
Dr. Niels Harrit: Nu. Nu-mi place deloc să speculez asupra acestui fapt dincolo de informaţiile pe care le am. Noi insistăm pentru deschiderea unei investigaţii asupra acestei crime. Pentru că nici o investigaţie nu a fost făcută în acest sens. gulli.com: Ce anume doriţi să obtineţi prin cercetarea făcută asupra nanotermitului şi a evenimentelor de la 11 septembrie 2001? Dr. Niels Harrit: Adevărul. gulli.com: De ce majoritatea portalelor de ştiri, posturilor de televiziune sau chiar revistele ştiinţifice, cu excepţia câtorva website-uri dedicate teoriei conspiraţiei, nu au relatat despre rezultatele dumneavoastră? Dr. Niels Harrit: Întrebaţi-i pe ei! gulli.com: Cum vă descurcaţi cu genul de oameni pe care îi numiti „teoreticieni conspiraţionisti proşti”? Dr. Niels Harrit: Ridic din umeri. Teoriile lor se vor prăbuşi. Eu sunt un teoretician al anticonspiraţiei. Singura teorie a conspiraţiei care merită analizată este Teoria Oficiala a Conspiraţiei – cea despre Osama bin Laden şi cei 19 terorişti. În definitiv, nu este stupid să crezi în teoria oficială a conspiraţiei fără să ai nici cea mai mică dovadă? Care sunt, până la urmă, nebunii? gulli.com: Este adevărat că cineva din echipa dumneavoastră şi-a pierdut slujba datorită participării la această cercetare? Şi dacă da, cum s-a putut întampla aşa ceva? Dr. Niels Harrit: Nu, nu încă. Dar unii dintre ei şi-au pierdut slujba înainte. gulli.com: De ce s-a întamplat asta? Are legătura cu evenimentele de la 11 septembrie 2001? Cine i-a dat afara şi de ce? Dr. Niels Harrit: Şi-au pierdut slujbele pentru că au criticat Teoria Oficială a Conspiraţiei. Steven E. Jones a fost forţat să se pensioneze înainte de termen de la Brigham Young University. Kevin Ryan a fost concediat de la Underwriters Laboratories, unde răspundea de certificarea oţelului din turnuri.
gulli.com: Cum este posibil ca „ei” să fi manageriat toată treaba astfel încât nici un expert din echipa de demolare să nu declare public mai târziu că prabuşirea a fost o crimă? În mod normal, cândva tot iese ceva la iveala. Au fost cu toţii încarceraţi în WTC7? Dr. Niels Harrit: Nu, trebuie să fiţi de acord că nimic nu iese la iveală dacă nu ştii ce trebuie să iasă la iveală. Este cea mai mare muşamalizare din istorie. Nimeni nu a fost ucis în WTC7. gulli.com: Vă aşteptaţi ca rezultatele cercetărilor dumneavoastră să ducă la vreo anchetă oficială a poliţiei sau FBI-ului? Aţi trimis o copie a rezultatelor la FBI? Ce s-a întâmplat? Dr. Niels Harrit: Da, o copie a fost trimisă la FBI. Nu sunt în poziţia să dau detalii complete asupra răspunsului primit, dar, după cate îmi amintesc, au fost surprinzător de receptivi.
Dr. Niels Harrit: Din păcate, nu prea am timp să menţin contactul. Sunt deja total ocupat cu această atenţie care i se dă studiului. Sunt copleşit de ea, în condiţiile în care studiul nu aduce ceva nou. Fac ce pot mai bine, în conditiile în care ziua are atâtea ore cate are, iar eu trebuie să-mi fac şi munca obişnuită.
gulli.com: Dacă tastati pe google numele dumneavoastră în acest moment, găsiţi mai mult de 260.000 de rezultate. Care credeţi că ar trebui să fie următoarea noastră mişcare? Următorul pas pentru media/public?
Dr. Niels Harrit: Media nu a reacţionat încă. Este de datoria publicului să îi atragă atenţia că, dacă mai continuă să mintă aşa cum au facut-o până acum, îşi va pierde şi bruma de credibilitate care i-a mai rămas. Tăcerea înseamnă aprobare. Puneţi întrebări! Aveţi încredere în voi, nu este atât de complicat. Au existat două avioane şi trei turnuri prăbuşite. Nu aveţi nevoie de un om de ştiinţă pentru a putea număra până la trei. Fiecare trebuie să acţioneze şi să ceară presei adevărul. Este foarte serios. Orice acţiune, fie ea cât de mică, contează. Problema cea mai importantă din punctul meu de vedere este: toată lumea minte, fiecare este speriat. Deci, trebuie să avem încredere în noi înşine, nu este atât de greu! gulli.com: Vă mulţumim pentru interviu, Dr. Harrit. Apreciem foarte mult acest lucru. Aţi răspuns la o mulţime de întrebări pe care le-au pus membrii Gulli.com. Vă dorim numai bine şi trăim cu speranţa că toate aceste probleme vor fi clarificate cât mai curând de către poliţie. Dr. Niels Harrit: Şi eu vă multumesc. Toate cele bune Germaniei!
Traducere de Mugur Cornilă
|